Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

CARE N-ARE NICI O ÎNTÂLNIRE - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru CARE N-ARE NICI O ÎNTÂLNIRE

 Rezultatele 1 - 8 din aproximativ 8 pentru CARE N-ARE NICI O ÎNTÂLNIRE.

Nicolae Gane - Agatocle Leuștean

... se primble, însă numai de petrecere, fără treabă și fără datorii. Dușmanul lui cel mai mare era condeiul și adormitorul cel mai sigur, cetitul. Astfel nici a putut să stea mult timp în slujbele ce a ocupat rânduri, rânduri, și, fiindcă după toate căutările, n-a putut să găsească o slujbă în care să nu fi fost silit a scrie și a ceti, de aceea la urmă a și ... ce-i rămăsese de la părinți. Într-un rând Leuștean căzu amorezat, dar amorezat lulea, cea dintăi și cea din urmă dată în viața lui. Nici el singur nu putea să-și dea seama cum s-a întâmplat aceasta, căci, precum spusei, n-avea obicei să se încurce în calea femeilor. Dar se vede că i-a fost sortit săși tragă și el păcatul. Chinurile amorului însă ... să nu se îmbrace, își primea musafirii dimineața de multe ori în cămașa cea de noapte, făcea feliurite ghidușii astfel dezbrăcat, cânta prin casă cu o perină la brațe în chip de cobză, imitând pe Barbu Lăutarul, pentru al cărui cântec avea

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important ... atunci vârau tesacul înapoi la brâu și deschideau ochii mari spre câmpii, spre culmile, spre zăvoaiele și apele peste care împărățeau, și urechi largi la o poveste chiar fără tâlc sau la o vorbă de duh, fără nici un folos, dar bine adusă. Pe urmă, cu vârsta, m-a prins dorul călătoriilor pe apă. Dar pe vapoare nu mă primeau fără ... chiar până în Amsterdam. Atunci eram împins din urmă de cărțile lui Pierre Loti și Claude Farrere, pentru că, dacă la alte cărți de școală nici nu mai vream să mă gândesc măcar, îmi plăcea totuși să citesc povestiri și romane și dorința de a pătrunde într-

 

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un moș și o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare și mălai, n-aveau legumă. Trăiau și ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trențăroși și nespălați, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea ... sat. - Lasă, dragul meu, nu mai plânge, că ei nu știu ce fac, se făcea că mai zise zâna. Tu ai să te tămăduiești și o să ajungi împărat. - Nu-mi trebuie mie împărăție. Eu fi bun bucuros, numai să pot umbla. Dară asta n-o să se poată, căci, uite, parcă n-am vine în picioare. - Ba o să se poată, se făcea că adaose zâna cu vorbă apăsată. Tu ai avut vine; dară ți le-a luat Zmeoaica pământului de ... merse, și merse, până ajunse la curtea unui împărat care de douăzeci de ani lucra un zid nalt foarte, ce cădea înspre partea moșiei zmeoaicei, nici el, vezi nu ...

 

Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului

... și p-asta... IORDACHE ( care l-a urmărit, coborând înaintează un scaun până în mijlocul scenii ) : Ia poftiți! poftiți!... CATINDATUL ( hotărât ): Știi s-o scoți? Scoate-mi-o! IORDACHE: N-ai idee cum ți-o scot; până să clipești din ochi, o dată, pac!... Ia poftiți! poftiți!... CATINDATUL: Uf! mersi! IORDACHE: Ia poftiți... CATINDATUL: Ce n-am pus, domnule? Ce să-ți mai spui? Ce n-am pus? Mi-am tăbăcit gingiile... Ce n-am pus? IORDACHE: Ce să-i pui, domnule? E odată vătămată, s-a isprăvit: picături de rădăcină de clește. CATINDATUL: Ce n-am pus?... În sfârșit, astăzi m-a învățat unul de la noi de la percepție... IORDACHE: A! d-ta ești de ... cu ce trăi; am parte în bogasierie la Ploiești; îmi trimete parale nenea Iancu; dar știi, orișicât poți zice, trebuie pentru ca să-ți faci o carieră ca tânăr... IORDACHE: Mai e vorbă... CATINDATUL: A! eu fi avut parale multe, daca nu mă-n-curcam în tratație de amor pe vremea războiului. O iubeam, o ...

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... un gogoșar în sare și în oțet. Dar Pașadia nu-l asculta, se gândea aiurea. Scăpa de data asta Pirgu și mi-era necaz, deoarece n-aveam ochi să-l văd. Rămânând de tânăr singur în București, de capul meu, mă ferisem să intru-n cârd cu oricine, așa că din restrânsul cerc al cunoștințelor mele, alese toate pe sprânceană, Gorică Pirgu n-ar fi făcut niciodată parte dacă n-ar fi fost tovarășul nedespărțit al lui Pașadia, de care aveam o evlavie nemărginită. Pașadia era un luceafăr. Un joc al întâmplării îl înzestrase cu una din alcătuirile cele mai desăvârșite ce poate avea creierul omenesc. Am cunoscut de aproape o bună parte din aceia ce sunt socotiți ca faime ale țării; la foarte puțini însă dintr-înșii am văzut laolaltă și așa minunat cumpănite atâtea ... din viață, se hărăzise singur uitării. Și nu știu un al doilea care să fi stârnit împotrivă-i atâtea oarbe dușmănii. Auzisem că aceasta și-o datora în parte înfățișării. Ce frumos cap avea totuși! Într-însul ațipea ceva neliniștitor, atâta patimă înfrânată, atâta trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede, în cuta sastisită ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... mamă-sa; și totul îi păru absurd: “Și povestea asta cu însurătoarea? N-am decât optsprezece ani și ea se gândește să-mi arunce o neroadă în spinare, o neroadă sau poate o puioasă, care să mă copleșească cu dragostea ei și să facă din odaia mea o hazna! Ei drace! S-ar zice că nu e nimic mai inteligent pe lume decât să prăsești la proști, să umpli lumea de sclavi și ... — Kir Margulis... Merge prost... Nu e cald și limonada nu se vinde. Îmi mănânc economiile mele și zahărul d-tale... Prin urmare, ai înțeles? Nici de data asta nu plătesc. Ce zici? O să fie ca și celelalte dăți: dacă mor o să pierzi zece lei. Și negustorul zgârcit, dar cunoscător la oameni, acorda creditul cu o strângere de mână seacă, cum îi era și viața. Afară, cu marfa sub braț, Stavru se grăbea să facă o glumă, să arunce o salutare vreunei vagi cunoștințe și să sară într-un picior: — L-am păcălit, Adrian, l-am tras pe sfoară, șoptea el, la urechea tânărului ... nu, Stavrule! protestă Adrian; nu l-ai păcălit deloc, o să plătești! — Da, Adrian,

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul să se călugărească? Un om în puterea vârstei, frumos în puterea cuvântului, voinic, fără nici un beteșug și, mai presus de toate, cu o fire așa de veselă și de deschisă, nu pricep cum de i-a trăsnit prin gând să-și puie capul sub comanac? â ... sec sub pașii noștri; ușile cafenii ale încăperilor se înșiruiau posomorâte și înalt tăiate în privazurile de păreți albi ale amânduror laturilor intrării largi și nici o suflare omenească nu se părea că le însuflețește... Tușirăm puternic fără să avem nevoie și cineva ne răspunse la fel de prin tuspatru unghiurile depărtate ... gros și răgușit. Și cu aceeași coadă de ochi pezișă și întunecată mă privi părintele Varsanufie de sub aceleași sprâncene puternic zburlite și înalt colțuroase. Nici atunci și nici mai târziu n-am putut pricepe dușmănoasa coadă de ochi a părintelui Varsanufie. Scuturarăm, pe cât cu putință, cu mânile în loc de perie, colbul de ... păn-atunci pe o bancă ce se afla în cerdac, intră înlăuntru. — Da ce rugăciune, măi Grigoriță, la vremea asta? întrebai eu. — Tu ...

 

Ioan Slavici - Mara

... câteodată la biserica aceasta, dar se închină creștinește, cu cruci și cu mătănii, cum se cuvine în fața lui Dumnezeu. Că icoana face minuni, asta n-o crede; știe prea bine că o Maică Precistă nemțească nu e o adevărată Maică Precistă. E însă altceva la mijloc. Călugării, care umblă rași ca-n palmă și se strâmbă grozav de urât, au o știință tainică și știu să facă fel de fel de farmece pentru ca boala să-și vie la leac, săracul să-și găsească sprijoana și ... doi ani de atunci, Persida împlinise nouă ani, și Mara nu se putu hotărî să dea atâta bănet -pentru nimic. Ar fi putut să dea; avea de unde; asta ea însăși o știa mai bine decât ori și cine; dar n-o ierta firea să rupă din nici unul dintre cei trei ciorapi. Trică îi făcea mai puțină bătaie de cap.Era un om la Lipova, Bocioacă, starostele cojocarilor, care lucra vara cu ... feciorul staroste în breasla cojocarilor și inima să nu ți se moaie?! Că lucrurile ar putea să vie și altfel, asta Mara nu putea s-o creadă când vedea ca- ...